Mâine nu am să împrăștii arficii pe cer, probabil că nici dopul la șampanie nu o să sară, însă bucuria e obligatorie deoarece conform datei din buletin împlinesc 51 de ani. In mod sigur și mâine am să mă simt exact ca și astăzi, nici nu am să explodez de fericire, dar nici nu am vărs lacrimi după tinerețea pierdută. Ziua de mâine nu se deosebește cu nimic de ceea de astăzi, o cifra intr-un număr nu e motivul care să-mi stârnească un puhoi de planuri pentru restul vieții, nici macar pentru anul asta.
Fara sa o fac pe filozoafa si sa vin cu citate despre viata si moarte, despre destin si soarta stiu ca universul le aseaza așa cum știe el mai bine și nu tine cont de dorințele noastre rostite în gând la ceas aniversar atunci când suflam în lumânările de pe tort. Multe întâmplări m-au luat prin surprindere în viață, lucruri și fapte pe care nu le plănuisem, nici măcar nu mi le imaginasem. Nu am plănuit să devin bunica prea devreme, iar mana dreaptă aș fi pus-o toată în foc convinsă fiind că nu am să divorțez niciodată. Și totuși azi am două nepoate iar pe deget nu mai am verigheta pe care am purtat-o treizeci de ani. Unele întâmplări au venit neanuntate, deloc planificate și m-au lovit direct în moalele capului, m -au pocnit în optimismul cu care-mi împodobeam zilele. Dacă cineva ne-ar da un sac plin cu bucurii și tristeți să ne umplem viața cu ele cum am proceda? Dacă am alege din sac doar bucuriile, tot am rămâne cu tristețile în așteptare. Nu e mai simplu să le luam exact așa cum vin și să le trăim simplu fară să forțam finaluri care să ne satisfacă orgoliile?
Când am aflat că voi fi bunică, parca mi-a căzut un asteroid în cap. Prima dată am ametit, apoi m-am împotrivit, am protestat, am făcut crize de stomac, fiere, inimă, cap și mai ales de nervi. O săptămână am spart cam tot ce mi- a ieșit în cale, apoi m-a pocnit depresia aia grea în care priveam spre ceva, un punct știut doar de mine și toată ziua stăteam cu ochii lipiți spre nicaieriul din care așteptam parcă să vină mântuirea și iertarea pentru toate greșelile tinereții. Poate că din punctul acela universul mi-a mai dat o șansă și mi-a înapoiat într-un an mințile toate și mai ales bucuria cu care trăisem până atunci. Omulețul acela mic m-a fermecat din primul moment și am știut că voi face parte din viața micuței cu ochii că cerul pe care am luat-o cu stângăcie în brațe. Aveam 36 de ani și eram bunică!
Și ca lucrurile să se așeze mai bine, ca o compensare a tuturor durerilor strânse, copila cu ochii ca cerul e lângă mine de noua ani, ani în care m-a învățat ea să fiu bunica pe care o merită! Știți reclama aceea la pate Ardealul? Când pui, pui cu vârf! Cu vârf mi-a pus și mie, pentru că azi am două nepoate, porție dublă de bucurie și fericire! Show must go on! Și totuși mâine am să fac un tort din care nu voi manca deoarece mi-am propus ca în ziua în care împlinesc 51 de ani să revin la dieta rina balerina! Macar mai am timp până mâine. La mulți ani mie, mă pup singura și fug în bucătărie că am de făcut un tort.https://radiovocativ.com/radio-vocativ-romania/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu