joi, 22 aprilie 2021

Haotic 4

Cine spune că opusurile se atrag, spune bine! În fizică e  absolut adevărat. Doar în fizică. În iubire magnetismul dintre doi oameni nu se supune regulei. Ne place să credem că toate vor fi bune și frumoase când partenerul nostru e total diferit decât noi.  Când te-ai ales cu un arici, chiar daca îi împrumuți aripile tale și încerci să-l înveți zborul, o să-ți pierzi aripile, iți rupi picioarele  și te alegi cu o cădere de toată frumusețea. Și nu e nimeni vinovat că speranța își face loc dând din coate acolo unde ceva lipsește,  dar degeaba pui unui sac un petic de catifea sau invers, nu ai să te alegi decât cu un o iluzie obosită și un vis la fel de peticit.
 

Prezumția de nevinovăție  se ofilea cu fiecare dovada  ce el fară să și  închipuie, i-o servea ambalată în scuzele înșirate stângaci pe firul unor închipuite evenimente care-l surrpindeau și pe el. Ședințe, dineuri, șefi nemulțumiți, ore suplimentare, lucru până dimineața...

Exerciții de dicție și respirație, cuvinte perfect articulate, asta făcea seara de seara ca un veritabil actor care își pregătește rolul vieții lui.  Din păcate, singurul spectator, Ana, femeia cu care se căsătorise cu 24 de ani în urma, privea cu îngăduință obscena reprezentație.  Aproape că ar fi aplaudat insistența lui Dan de a se da în spectacol în fața ei, puterea lui de a trece de la o stare la alta, de la scuze și rugaminti la reproșuri cu ușurința pe care doar un profesionist o dobândește după ani de munca. Dar piesa era doar la început și calmă își repeta în gând  că e timp și pentru aplauze,  că le păstrează pentru clipa în care cortina va cădea, odată cu masca omului lângă care trăia de aproape o viață.


 Ideal ar fi că pe cartea de identitate a oricărui bărbat, să fie trecuta o nota de subsol,  revizie generală obligatorie la 50 de ani și neapărat un upgrade al tuturor posesiunilor, casă, mașină, nevastă, câine, pisică. Daca documentul e legal, semnat și parafat, orice soț ferit de istericalele consoartei și de daunele pe care le implica o actualizare a femeii din dotare, are dezlegare la ultima versiune a domniței fatale, cu sâni plasticati,  unghii cu gel, gene de dimensiune radical de ordinul trei din înălțimea tocurilor.




Trecuseră doua zile de când văzuse mesajele și încă nu știa ce simte,  ce sentimente sunt alea care-i dau amețeli, grețuri, mâncărime de piele, un fel de intoxicație a sufletului de la dulcețurile din cutia cu secrete din telefonul lui.

Îl știa bine pe Dan și niciodată nu a fost mare amator de dulcegării, romantisme și excese de melancolie. Nu  era genul care să viseze cu ochii deschiși, fantezia era doar o noțiune ptr el, întotdeauna a fost omul cu picioarele pe pământ și cu o gândire analitica dusa uneori până la extreme.

Undeva o greșeală se strecura, o eroare în mintea și în sufletul lui, sau poate era doar criza bărbatului hormonat și andropauzat care-și vede burta în oglindă și trbeuie să și risipească complexele prin confirmarea faptului  că perioada lui de glorie nu a trecut, că încă poate să vâneze  căprioara care- i iese în drum spre casă, că încă frânge inimi și e un munte de senzații   tari pentru doritoarele de placeri ocazionale.
Andropauza, distrugătoarea numărul unu de casnicii, cea care  sfărăma totul în fața depresiei iscate de numărul fatidic cincizeci. Un glonț care nu iese pe țeavă la timp, un soldat obranic care nu asculta ordinele și  nu raspunde la apel în fiecare seară,  plus un smoc de par căzut din vârful capului și depresia e gata. Bărbații se sperie mai rău decât femeile când își văd pielea lăsată.  Cu ridurile nu au treabă, nici talpa găștii nu-i afectează prea rău.   Și cum libidoul de cele mai multe ori are dimensiunea  invers proporțională cu   obiectului muncii, pe principiul ochii văd, inima cere, pentru o juma de ora de voiniciune pe zi unii risca să devina mai albaștri decât Voronetul.  Cate carduri s-ar goli, câte rate pe viață s-ar face pentru un implant reușit de cap zglobiu!  

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FORUMUL PRIETENII NECUVANTATOARELOR