Haotic5

 -O scoți tu pe Elsa?  întrebă Dan în timp ce și atârnă în graba haina udă  în cuierul de lângă ușa de la intrare.   Trecu pe lângă Ana  și-i arunca un zâmbet la fel de înghețat precum vremea de afară.  De câteva zile așa o ținea vremea, ploaie, vânt, iar astăzi  parcă vremea dansa în tandem cu sufletul ei și ploaia nu mai era așa calma ca-n ziua trecută, era un amestec de apă și așchii de gheată, o oroare pentru toți care erau nevoiți să o înfrunte.

Cățelușa  înțelese că e vorba despre ea, ciuli urechile  și se lipi de ușă, așteptând să se deschidă. Se uita când la Ana, când la Dan  și nu-i era clar cine o va plimba în seara aceea.
Fac un dus  fierbinte apoi ma culc, spuse Dan  în  timp ce-și scotea pantofii.  Se așeză pe scăunelul tapițat de lângă cuier și iși arunca pantofii plini de apa lângă micul dulăpior,apoi trase pe rand de vârful șosetelor până ramase în picioarele goale.
Ce mi s-a acrit de vremea asta!  Se uita cu silă la baltoaca care se strânsese în dreptul hainei lui și ramase nemișcat acolo, pe scăunelul lui de parca toate puterile i se sfârșiseră în clipa aceea.
Îi cunoștea foarte bine privirea aceea pierduta. În multe seri venea acasă așa, cu o stare de lehamite  și dezgust cauzat de cine știe care fapt petrecut la birou. Dar acum era mai mult decât atât.  Îl simțea derutat, temător sau poate doar foarte obosit.

 Cu părul ud și picioarele goale părea un copil  care  s-a  jucat, a alergat și a luat la rand toate bălțile din calea lui.  Poate iubirea ei de sotie sau grija de mama care ar fi putut fi vreodată dar nu a fost să fie, așa cum obișnuia să spună, o împinse să alerge repede în baie și să se întoarcă cu un prosop.
-Buna și tie, spuse Ana încet de parca ar fi șoptit cuiva la ureche un mare secret. Îi întinse prosopul apoi lua pantofii lui și  haina din care se scurgeau încă picături și dispăru cu ele.
În câteva clipe se auzi lipăitul papucilor ei din dormitor până în hol unde se întoarse cu zgarda, apoi se apleca și   strânse catarama bine în jurul gatului cățelușei care pricepu că  ușa se va deschide în curând. Nerăbdătoare latră scurt de doua ori și sări cu labele din față pe mânerul ușii.

 Imediat, fetiță! Hai că mergem! Ana își înfășură strâns lesa pe mana în timp ce deschise ușa, o trase pe Elsa lângă piciorul ei în timp ce încercă să domolească forță cățelușei care simțise aerul rece și trăgea cu putere cureaua legata de ham, apoi  baga cheia în broasca și roti de doua ori!

 Macar un salut de complezenta putea să zică când a intrat pe ușa- gândi ea în  timp ce cobora scările cu Elsa, însă își alunga ideea imediat deoarece își dădea foarte bine seama că amabilitățile venite din obișnuință nu i-ar face  nicio placere și nu ar rezolva problema pe care o simțea mai grea decât o piatra.
 Când ajunse în strada murmură ca  pe un reproș ce și-l adresa . Bine că am luat cheia dar am uitat umbrela! Hai, fetito!  Vai ce frig e!  Ce-ți pasa tie, blanoaso!

Toată noaptea se foi în pat.  Când în sfârșit reuși să adoarmă visă că o femeie fară chip încercă cu încrâncenare să o sugrume, o nălucă fară chip cu degete lungi și unghii mari, ascuțite  îi năpădise răsuflarea și cu cât  lupta mai mult să se elibereze, cu atât strânsoarea mâinilor  necunoscutei în jurul gatului ei era mai apriga. Încercă cu disperare să-l strige pe Dan, știa că e acolo lângă ea, îi simțea căldură trupului, respirația, dar neputința îi tăia vocea, o sleia de vlaga, iar țipatul se transformase într-un scâncet firav, durerea îi ținea prizonier urletul care devenise doar  un sunet straniu imposibil să-i aducă eliberarea. Când deschise ochii încă simțea strânsoarea mâinilor pe gatul ei, imaginea aceea nu voia să plece, pusese stăpânire pe ea. Așa întinsă pe pat, cu fata în sus trase aer adânc în piept și-l elibera  încet, o data, de doua ori, de trei ori, până simți că încetul cu încetul încleștarea se risipește și lumina din cameră o smulge din visul acela înfiorător.  Încercă  să nu se mai gândească la mâinile acelea hidoase, să nu  retrăiască cu ochii deschiși nicio secundă din oroare dar frânturi din clipele în care simțea că se sufoca, asemenea unor fleshuri obsesive  îi inundau mintea și gândul. 

 Fricile unei femei sunt cel mai greu bagaj pe care-l poarta cu ea, frici ascunse după un zâmbet, frici împachetate bine și ascunse în clipe de nebunie, ca un scut cu care își învelește ființa și merge atât de departe cât iți dorește. Nebunii frumoase cu cântec și diademe de primăveri prinse în parul doamnelor  cu rochițe galbele și nebunii adânci cu plete murdare, înfășurate în vuiet și prăpastii adânci fară cer deasupra lor. 

 De la exuberanta la rătăcire  e drum lung însă cine se grăbește să-și atingă scopul și o ia pe scurtătură, pe calea urii, o cale otrăvită și rătăcită printre cele mai întunecate gânduri.
 Se întrebă cine să fie femeia aceea, de ce nu-și arata chipul și de ce în somnul ei de noapte simți atâta furie în mâinile ei  Nu a crezut niciodată în vise și în  superstiții. Nu și a scuipat în sân și nici nu a făcut trei pasi în urma când pisica neagra i- a tăiat calea, toate astea nu însemnau nimic pentru ea. Un gând rău ca un fior îi străbătu corpul, o frica pe care nu știa de ce să o lege, de ea, de Dan, de ei... Poate că visul a fost o prevestire sumbra a ceea ce va urma.


De mâine...

Își dădu seama că niciodată nu i-a fost atât de teamă de ziua de mâine, un mâine pe care ar fi vrut să-l șteargă din viitor și să încremenească așa, în acea clipa cu imaginea lui care dormea profund, în patul și- în viața lor, un gest firesc într-o viață normală.

Nu ar fi putut să și-l imagineze dormind așa în alt pat străîn, nu voia să-și închipuie cum se întoarce pe o parte și  ia în brațe prin somn o alta femeie  așa cum făcea cu ea.  

Acel ,, de mâine” nu-și avea locul intre ei, putea fi deopotrivă  sfârșit sau început.  Cernea în gând fiecare cuvânt care s-ar fi potrivit acelui mâine dar după câteva încercări realiză că e un puzzle imposibil de rezolvat  și în lipsa atâtor piese  tabloul nu are cum să fie complet.

Se apropie de Dan  la marginea patului îi atinse ușor  cu degetul palma  care atârnă într o parte, apoi   același deget îl plimba atentă pe linia frunții, mergând încet de-a lungul ei ca și cum ar  redesena-o. Atât de aproape de el, îi auzea respirația, inspirația scurta urmată de un șuierat lin eliberat printre buzele întredeschise.  Atingerea pielii lui  îi dădu fiori, îi cunoștea bine întregul trup, asprimea  sau moliciunea fiecărei parti, îi veneau în nări mirosuri  și  senzații cunoscute. O clipă și a dorit să-i atingă buzele, să le simță căldura, să le alinte cu degetele, să-i ia fata intre pamele ei și să-i mângâie cu buzele pleoapele închise. Încremenită în picioare lângă perna lui, întoarse capul și văzu telefonul lui Dan cum rădea de ea. Un ras demonic cu chiocoteli de fericire însoțit  de un dans drăcesc de  izbândă a lacrimei serpuind pe obraz,  al spinului înfipt în inima ei care sângera ușor. Își acoperi urechile cu mâinile strângând din dinți așteptând că zgomotul să dispară. Strângea din ce în ce mai  tare, întăi cu vârfurile degetelor, apoi apăsă puternic cu podul palmei până nu-și mai simți urechile.