Haotic 9

 Haotic 9

                  Prima rază de soare era atât de insistentă, încât părea hotărâtă să o trezească pe Ana. Întăi se furișă pe sub o lamelă din jaluzeaua argintie, apoi se prinse de faldurile perdelei și alunecă ușor pe toboganul de matase până se opri pe noptieră. În următoarele minute raza își lua avant și dintr-o săritură umplu intreaga pernă,apoi se scurse lin printre firele de păr răvășite și peste fața liniștită a femeii adancită in dulcele somn al dimineții. Ana strânse pleoapele și cu capul întors către locul în care lumina nu inundase încă albul pernei, căscă usor si deschise ochii. O stare de bine și un fior electrizant îi cobora din vârful capului până în degetele de la picioare. Stia că cineva acolo sus aflase că are nevoie de speranță și i-a trimis un mesager care-i sopteste că lumina o găsește, chiar și atunci când are ferestrele închise și jaluzelele trase.

            In clipa aceea isi aminti zborul acela minunat. Cu ochii deschisi era inca  prinsa in visul ei. Parcă  simțea cum vântul îi împrăștia părul când  își împreuna mâinile deasupra capului, se rotea și spărgea norii pufoși . Cât de real părea zborul  și cu câtă ușurință se ridica, apoi cobora brsc până când tălpile îi atingeau vârfurile copacilor. O pirueta cu trupul ca o săgeată întinsă perfect pe arc  si imprastia fuioarele de nori, apoi  intindea mainile asemenea unor aripi si plutea. Aerul cald îi atingea pleoapele și îi usca buzele. Nimeni, niciodată nu-i mai mângâiase obrajii cu atâta pasiune. Ce simfonie orchestrată magistral de pământ și aer, cu vântul în primul rand al orchestrei! Copacii își acordau frunzele în sunet de harpă la fiecare boare si făcea viorile să plângă când biciua nervos ramurile salcâmilor. Ce minune este să zbori fară aripi, înfășurată în visul unei dimineți neatinsa de durerile lumii!

 Astăzi simt că-mi pot colora ziua exact așa cum îmi doresc. Nu vreau să mă înfășor în curcubeie, dar nici nu voi lasă întunericul să-mi muște din carne. În fiecare dimineața îmi cresc aripi, iar seara mă scutur de ramasitile lor. Osândirea inimii o voi descătușa de mine și voi lasă tulburările să zboare dincolo de aburii cenușîi întinși peste un camp de luptă care nu-mi aparține. Doar solitudinea o las să-mi albească pielea și ochii de închipuiri nătânge.

Ar fi stat cu ochii in tavan  si cu gandurile duse, mult si bine dar Elsei nu-i pasa de  visul  Anei si dintr-un salt se arunca peste ea si incepu sa o linga fericita pe ochi.

Dintre ele doua doar una nu avea nevoie de planuri pentru a fi fericita.

- Tu nu ai somn?  Nu ai voie in pat! Hai, jos!  Ana incerca sa se miste sub greutatea cainelui, dar Elsa isi traia momentul de fericire asa cum stia ea mai bine. O imbratisase pe Ana cu labele din fata si nu mai contenea cu pupaturile.   Ai umplut patul de par! Jos, Elsa! Hai mai repede! Ar fi tipat la ea mai tare, dar vocea i se oprea in gat de cate ori cainele sarea fericit peste burta si pieptul ei.  Caine nebun! O secunda ii trebui Anei sa apuce coltul pledului, sa l arunce peste Elsa si ea sa sara din pat. Nu mai era timp pentru cautat papucii, acum trebuia doar sa se miste repede, sa-si ia halatul, paltonul din cuier, ceva in picioare si sa zboare mai repede pe scari cu Elsa.  Un singur fior de bucurie ii e suficient uneori unui caine cat sa ude covorul, cearsaful sau vreun colt din casa.

Ar fi vrut totusi sa fi apucat sa dea cu un strop de apa pe ochi, sa se spele pe dinti, inainte de a iesi asa pe strada. Chiar daca drumul e scurt si e prea dimineata   sa  intalneasca cu vreo fata cunoscuta pe strada, sa–ti plimbi cainele ca o stafie cu  parul incalcit, nu e de preferat. Auzi apa la baie curgand si un murmur infundat. L-a apucat cantatul, se gandi Ana.  Oricum, Elsa canta mai bine, isi zice in gand Ana si-i zambi complice, cainelui.  Stia ca Dan se pregatea sa plece la munca, probabil facea dus si se barberea. Era ritualul din fiecare dimineata, de la 6 si un sfert si pana pe la sapte,  cand iesea din baie, proaspat ca un bebelus si isi servea cafeaua.

Insfaca halatul de molton si ii strase bine cordonul, o apuca de zgarda cu o mana pe Elsa, iar cu cealalta ii prinse lesa de ham.

-Du te dracului de curva nenorocita! Esti o scarba, asta esti! Lasa ca ai sa vezi tu, proasta dracului!

Ana inlemni in pragul usii si nu stia ce sa faca, sa iasa, sau sa se intoarca, sa inchida usa ca Elsa sa nu iasa, sa plece cu ea ca si cum nu ar fi auzit nimic...  Sotul ei urla in baie si   Socul era prea mare si in clipe din astea intotdeauna se bloca, asa cum face uneori un calculator cand primeste prea multe comenzi.

 Nu a apucat sa ia nicio decizie si penibilul situatiei a fost atins cand Dan a iesit gol, cu apa siroind  pe el si cu telefonul in mana.

Nu se asteptase sa dea nas in nas cu sotia lui, o credea inca in pat, cufundata in somn. 

 

-Tu unde pleci? Nu faci cafeaua? Trebuie sa plec la munca!

-Vin imediat, o scot pe Elsa si vin sa fac cafeaua!  Ba nu, nu fac nicio cafea. Poti sa ti-o faci singur!

Il privea din usa si nu si dadea seama de ce e era fiert mai tare... din cauza apei sau a nervilor, a faptului ca ea   indraznise sa nu-i faca o nenorocita de cafea.

-          M-a sunat o colega cand eram la baie si nu gasea un raport pe care stiu ca l- am lasat pe biroul ei ieri, incerca o scuza stangace Dan. Bine, du-te, lasa ca-mi cumpar o cafea pe drum.

-          Cumpara doua, draga! Una si pentru colega de birou  ii zise Ana calma din usa, zambind.

 ............................................................................................................

 

 

  -Elsa, cățeii mănâncă cărnița, nu morcov!
Cățelușa ridica urechile și se uită o clipa uimită în ochii Anei de parcă ar fi înțeles că poftele ei de cățel sunt nefirești,  apoi puse  botul pe marginea mesei asteptandu-și rondelele de morcov și pătrunjel.
Uite aici! Ana își puse în palma bucata de morcov și o întinse câinelui. Elsa se dădu un pas în spate, întoarse felia cu botul, o apuca sfioasa și iși confirmă încântarea cu un lătrat scurt și scuturatul  cozii.  

Ar fi stat așa ore întregi să asculte ronțăitul zgomotos al cățelușei, și să privească felul stingher  în care apuca bucățica și o sparge ușor în caninul drept ,apoi o plimba prin toată gura până o sfărăma zgomotos în măsele.  Gustul  legumelor nu aveau nicio legătură cu încântarea  Elsei de a frământa bucățile crocante. Tocitul dinților este  deliciul  căinesc pe care nici Elsa nu și-l refuza pe tot ce se sparge, crapă și se rupe. Încercase până acum colțul fotoliului, tocul ușii de la baie, pantofii Hermes ai lui Dan, chiar și varul de pe peretele din balcon, dar acum se mulțumește cu ceea ce primește din mâna stăpânei.
Și Ana simțea acum aceeași nevoie de a roade, de a sfarmă, de a-și încerca colții pe grumazul cuiva anume, dar rațiunea îi șoptea că mai înțelept ar fi să se răzbune pe niste legume,
eventual să le arunce într o ciorba, o tocăniță, orice se poate toca mărunt la cuțit. În perioade de criză mintea și trupul trebuie să devină una, și să ridice ziduri în fața valurilor de sentimente, frici și  dureri interioare care nu-i iartă  pe cei slabi. Acum trebuia doar să toace și să nu se mai gândească la nimic.


E uimitor cum poate iubirea să se spargă în bucăți doar într-o clipa! Fisura era acolo de ceva vreme, dar  s-a făcut că nu o vede.  Poate că o iubire ciobită e indeajunsul a două suflete din care unul face inventarul sentimentelor rătăcite.  
Învățase de mult să-l ierte, iar acum o să așeze iertare lângă iertare și o să pășească pe ele ca pe dalele de piatra ale unei străzi.
La naiba! Lama fina a cuțitului îi crestă carnea și mușcă din colțul unghiei. Într-o clipa tocătorul se înroși de sângele  care țâșnea din carnea despicată din vârful degetului.
La naiba, la naiba cu toate! repeta Ana, dar nici ea nu știa pe cine înjură și ce o înfuria mai tare, faptul că s-a tăiat, sau faptul că de atâta timp Dan se purta de parcă ar fi avut un cui în talpa și pășește cu teama pe piciorul bolnav.
Prea mult timp  s-a mințit că toate sunt perfecte în viața ei, la fel de perfecte ca și afurisitele alea de cuburi de zarzavat pe care le voia de aceeași mărime.
 Femeile se pot minți în multe feluri, făcând din minciuni combustibilul supraviețuirii, și  fie că se mint singure sau îi mint pe alții o fac  cu atâta patos încât când încetează să o facă se învârt în cerc, exact cum făcea ea acum, cu degetul înfășurat în prosopul de  bucătărie. Își desenează viața în cercuri fară început și fară sfârșit  pe care aleargă în mâini fară plasă de siguranță.  Uneori le iese, alteori își frâng mâinile  și aluneca dincolo de marginea realității rotunde, perfecte a  unei vieți pocnind de dureri pe care niciun cerc nu le poate încăpea.
Cu degetul crestat în vârf pe diagonala ca un carnat , Ana își trase de sub masa un scăunel și se așeză sfârșită de parca din rana aia i se scursese într-un minut tot sângele, toată viață și toate visele care-i curgeau prin vene.  
- Stai, Elsa. Pleacă de acolo, nu-i voie, fetiță! Abia acum o văzuse pe Elsa care lingea picăturile de sânge de pe gresia alba.  Ana dintr o mișcare trase mânerul sertarului din dreapta chiuvetei și  apucă la repezeală un prosop de bucătărie, se așeză în genunchi, ca un câine schiop în trei labe și șterse picăturile de sânge  și urmele lăsate de botul cățelușei.



  Așa cum stătea , Elsa înțelese că e timp de joaca și începu să alerge în jurul mesei, apoi se oprea o clipa, băga capul sub masa și lătra fericită la Ana, apoi iar începea să alerge. Ana scoase capul pe sub fata de masa patată  într-un colt de sânge și se uita cum lăbuțele cățelului  alunecau  pe gresie.


Cum să-i spui unui câine cât de mult îl iubești? Și cum să-l faci să înțeleagă că  privirea  lui senina  este confesiunea inimii inocente care într o clipa poate să topească toate mizeriile lumii.

Iubirea unui caine este cel mai bun pansament, probabil ca Dumnezeu l-a trimis pe pamant ca omul sa stie ca mai exista o sansa si chiar atunci cand simte ca totul e pierdut.



 Nu te mai minți singura, Ana! Alții sunt pictorii viețîi tale. Cu ochii plânși ai să pictezi pânze de păianjen în care-ți prinzi galopul inimii și freamătul mâinilor în poale. Tu pictezi cu emoțiile celorlalți peste ale tale. Și dacă cineva ți-ar da o foaie de hârtie sa-ți desenezi viața așa cum o visezi, cu ce-ai umple-o și ce culori ai alege? Ai pune un strop de roșu, de verde și mult albastru, poate... Te-ai înfășura în aurora boreală, sau în praful cosmic? Vrei lumină, dar stelele lucesc doar în întuneric, vrei roz, dar părul tău e gri. Joacă-te cu lumina, dar nu nu te teme de umbră!