52

Cea mai mare bucurie pe care o simt azi,e că încă stiu să număr, că nu m-a  lăsat mintea după câte am îndurat în anul asta păcătos.  Se putea și mai rău, dar bine că n-a fost să fie! Sper ca anul viitor să scriu iarăși câteva cuvinte despre încă un an trăit, nu doar numărat.

În anul ăsta, am uitat să mai fac planuri, să-mi fixez ținte, nu am numărat bani, ci doar morții de la tv,  am numărat pe degete prietenii care nu mai sunt și singurul lucru de care m-am ținut cu sfințenie a fost masca. Cred că nici nu mai stiu cum să respir fară ea.

De o vreme încerc să mă regăsesc, să mă furișez tiptil din haosul asta flămând care parcă mă înghite. Poate că e doar o părere, sau deja m-am contopit cu el și nu are niciun rost să mă mai împotrivesc.

Uneori mă surprinde cate un zâmbet și înțeleg că nu e totul pierdut. Am colacul meu de salvare, cu părul lung și blond.  Ieri am râs și am plâns în clipa în care a intrat pe ușa îmbujorată, încercând să-și stăpânească emoțiile.  Degețelele ei lungi strângeau o cutie cu bomboane și o ciocolată.

Iubesc gustul sărat al lacrimilor de bucurie!  Sufletul ei de copil mă salvează zi de zi, clipă de clipă. Așa că astăzi îmi spun: la mulți ani, mie, și sper să nu mă opresc din numărat anul acesta!